fericire

Gânduri de tată. Partea a doua. by Tata lu’ Marius

Vă confecţionaţi atâtea vise, speranţe, vă gândiţi cum să faceţi să primiţi mai mulţi bani la servici, dar uitaţi să faceţi fericire în propria voastră viaţă. Vă propuneţi să vă distraţi în cele mai tari cluburi, uitând de adevăraţii prieteni. Vreţi cele mai frumoase maşini, de parcă tabla ar conduce lumea. Vă doriţi cele mai speciale vacanţe, dar nu ştiţi să vă armonizaţi o relaţie de cuplu. Încercaţi să le arătaţi altora cât de prosperi şi împliniţi financiar sunteţi muncind şi timpul de relaxare. Vă uitaţi în curtea vecinului ca să vedeţi dacă are mai mult decât voi. Trageţi cu dinţii ca să arătaţi cât de sus ierarhic aţi ajuns, ca și când,  chiar și Dumnezeu ar trebui să se aplece în faţa voastră. Pozaţi în învingători când, de fapt, aveţi probleme acasă. Postaţi pe Facebook tot felul de citate pompoase pe care nu le respectaţi sub nici o formă. Nici nu mai știţi cine sunteţi. Nici nu mai știţi ce vreţi. V-aţi pierdut în propria voastră lume.
După o viaţă pe care am trăit-o aici pe Pământ, vă recomand să vă înconjuraţi de prieteni adevăraţi, vă recomand sinceritatea, frumosul, calitatea în atitudine, măsura în toate, odihna şi relaxarea, bunul simţ şi mai ales iubirea. Iubiţi în fiecare zi, iubiţi din inimă. Mă uit la soţia mea şi pot spune cu mândrie: iubirea noastră autentică este cea care ne face viaţa încântătoare, iar cei 4 copii sunt cireşele de pe fiecare tort de împlinire sufletească.

Semnat,
Tăticul lui Marius

IMG_20140616_055255

Ganduri de tată by Tata lu’ Marius

Iata-ma din nou cu pixul in mana, Iar m-a pus Marius sa imi pierd timpu’ scriind “articole”, ca si cand, daca voiam sa ma fac ziarist, aveam nevoie sa imi spuna pustiul ce sa fac. Pai eu, la varsta lui, nu faceam comedie vulgara prin baruri, decat, poate, dupa doua lazi de bere, si doar sub masa mea. La varsta lui, eu eram fotograf profesionist pe litoral! (Cum mai e litoralul, oameni buni?) Si nu hartuiam turistele cu texte ieftine de genu “Aaaazi, si maine le-aveti gata!” cum facea concurenta. Veneau ele la mine, ca eram dotat. Nu ma intelegeti gresit. Dotat, egal aparat foto bun! Nu faceam poze cu telefonu, cum se fac acum! Si erau frumoase! Ma uit la duduile de astazi – cu cat au mai putin, cu atat vor sa arate mai mult. Aratau ele si inainte, ce e drept, dar nu pe plaja. Ca d-aia mi-am facut propriul studio.       Mie mi-au placut femeile, recunosc, tocmai din acest motiv m-am si insurat, desi poate parea o contradictie. Dar nu e, va spun eu. Nu stiu cu cine seamana asta mic, misogin, poate cu ma-sa, ca numai ea se ia de orice femeie care intoarce capu dupa mine. Are si ea caracteru’ ei. Asa, ca mi-am adus aminte din nou de caracter, iar trebuie sa notez: cum adica, mai Marius, imi spui tu mie sa nu depasesc nu-stiu-ce numar de caractere in articol? Ca nu citeste lumea, ca e prea lung. Pai asa caracterizezi tu ce scriu eu aici, dupa numarul de caractere? Pai eu cand te-am facut pe tine am stat sa calculez cate caractere sa iti pun, ca sa nu iesi prea lung si sa te ignore lumea? Baga-ti mintile in cap, copilule! Ca te prind iar si te tund la chelie, ca atunci cand erai mic! Asta nu ai spus oamenilor, nu? Fa glume in spectacolele tale si spune-le oamenilor ce pateai cand erai mic si nu erai cuminte! Da, da, stiu ce zici, te-a pedepsit natura mai bine decat mine, pe partea asta, hehehe. Pai macar dupa asta sa stiu si eu ca esti fiu-meu! Cu sor-ta am dubii, sa stii. Ai vazut cat par are in cap? De unde, mai, atata par, cand eu nu am deloc? Cred ca ar trebui sa am o mica discutie cu ma-ta. Marius, termina tu articolu asta, sau cum vrei sa ii zici. Eu am incercat, dar am sfarsit prin a ma certa cu tine pe aici. Un obicei folosit pentru copiii care nu asculta de parinti. Hai, pa, pupa oamenii din partea mea si, poftim, arata-le o poza facuta cu aparatul. Litoral – varianta 1980, cu mine. Hehehe. O saptamana buna sa aveti! Fiti generosi! IMG_20140616_054042 Semnat: Tatal lui Marius

Untitled-1

Cine iti traieste viata? by Tata lu’ Marius

Am o varsta la care multi dintre prietenii mei sunt deja la o tuica cu Sfântu Petru, inainte sa ii lase in gradina Domnului.
As putea spune ca sunt un om fericit. Ca mi-am trait viata exact asa cum am vrut. Ca am trecut, ca orice om, prin dificultati si bucurii. Dar ma uit in jur si, cu atat mai mult, am impresia ca sunt un fericit, vazand ce se intampla in jurul meu.
O sa facem un pic de matematica si ma veti intelege. Vom pune pe hartie modul vostru de viata, al celor intre 20 si 45 de ani. Dar, atentie, nu eu trag concluziile. Eu doar expun.
Cum pierdeti voi vremea, la general vorbind? Cam asa: macar 2 ore pe zi accesati acel Facebook (Marius cred ca 4 ore). Cititi toate asa zisele informatii tot de pe net, inca macar o ora. Comunicati cu prietenii prin sms uri sau apeluri, cred ca minim o alta ora pe zi. Seara, unii dintre voi butoneaza televizorul destul de mult timp, iar asta in timp ce mananca. Dupa care, aproape ca merg imediat la culcare. Daca la toate astea vom aduna timpul petrecut ‘la munca’ plus timpul irosit mai ales prin București (inca 2 ore dus-intors, de acasa la servici), va intreb cand mai traiti? Caci mai trebuie sa si dormiti, nu?
Sunteti niste masinute fericite ca isi traiesc viata, cand de fapt, va bucurati cu adevarat doar 2 zile pe saptamana de ea. In weekend. Nici nu stiti ca aveti tot ceea ce va trebuie ca sa va bucurati de viata in fiecare zi, dar sunteti atat de ocupati cu nimicurile cotidiene.
Va vad din ce in ce mai rar deschizand o carte, va vad din ce in ce mai rar ascultand muzica de calitate si tot mai des aud pustoaice care se imbata saptamanal, fericite ca merg in club cu prietenii. Pai eu cand faceam paranghelii cu prietenii, niciodata, dar niciodata nu se imbatau femeile. Exista un respect!
Vad tot mai rar tineri care sa manance linistiti la un restaurant, fara sa puna mana pe telefonul ala (oare ce fac cu el in timp ce mananca?). Observ la fel de rar copii care sa se joace in parc. Nu, ei vin in parc sa isi arate unul altuia jocurile de pe telefon, in loc sa se bucure de maretia naturii. O raritate sunt si chitarele cu care tinerii cucereau domnisoarele in parc. Iar fiu-miu pleca des cu chiatara de acasa. Si asta ma bucura.
In zilele acestea, auzi chitara doar la colt de strada, la vreun domn care incearca sa castige generos o paine, prin arta. Dar cine mai plateste arta?
Multe lucruri frumoase sunt tot mai rare. Parca prea rare.
Eu revin si un lucru am sa va sugerez: sa va inchideti telefonul pentru 48 de ore, fara acces la net, fara acces la informatiile din presa, fara televizor. Faceti ce vreti in acele 48 de ore, orice. Cititi. Jucati-va. Intalniti-va. Pescuiti. Etc, etc. Incercati viata adevarata. Stiu, traiti in lumea vitezei si e necesar telefonul. Asa o sa imi spuneti. Dar dupa cele 48 de ore, sunt tare curios daca o sa aveti aceeasi parere cu privire la “care viata e mai frumoasa?, cea on line sau cealalta fata a monedei?
La final, va doresc, indiferent de modul de viata pe care il aveti, sa ramaneti cumpatati si echilibrati.
O saptamana plina de succes!

Tatal lui Marius

Foto: www.flickr.com

Untitled-1

Nu iti multumesc, domnule Vulpescu! by Tata lu’ Marius

Scrisoare pentru V.

Pentru cei care nu ati citit, acum cateva zile, domnul Vulpescu a postat pe propriul blog un articol intitulat “Nu iti mulțumesc, Simona Halep!” ( http://www.vulpescu.eu/2014/06/06/nu-iti-multumesc-simona-halep )
In contraparte, roman fiind, am considerat necesar “un drept la replica”!

Domnule Vulpescu,
Am citit cu interes articolul dvs. cu privire la ‘nemultumirea’ in fata Simonei Halep. Pe alocuri am zambit, sperand ca ati avut doar o scapare. Cu toate ca “scaparea” a fost egoista, comerciala si superficiala. Insa, in calitate de roman care a trait si perioada comunista in tara asta, am niste adaugiri.
Tu nu stii, domnule Vulpescu, cum este sa il vezi pe marele Tiriac, jucand tenis live, si, in tribuna fiind, sa nu poti nici macar aplauda pentru ca esti coplesit de emotii. Sa ti se umple sufletul de bucurie cand unul de-al tau, roman si el, reuseste sa game-set-meci. Caci cand simti asta, ai suflet. Iar cand ai suflet, multumesti.
Tu nu stii, domnule Vulpescu (erai copil atunci), ce inseamna sa mergi si sa vezi echipa de fotbal a Romaniei la CM. Am fost acolo in tribune, am lacrimat precum un pusti de 15 ani cand Suedia ne-a invins la loviturile de departajare. Am fost mandru ca sunt roman si am multumit lui Ilie, lui Hagi sau Popescu, echipei. Am multumit pentru ca am trait cu adevarat meciul acela din tribuna. Am facut parte din egregorul acela. Pentru ca, inainte de toate, sunt roman. Si ma mandresc cu asta, asa cum tu nu o faci, dl. Vulpescu.
Sunteti uimit, domnule Vulpescu, de cati romani s-au impotrivit editorialului dvs.?
Pai, da, romanii sunt manipulati, ipocriti, pacaliti, furati, sunt cum vreti dvs, insa cand sunt efectiv calcati in picioare, se revolta. Pentru ca sunt romanii aia care au rezistat in fata asupririlor istorice. Iar asta nu e poveste. Domnule Vulpescu, daca romanii nu isi iubeau tara si nu isi respectau valorile, dumneata scriai articolul acela al tau, in maghiara, germana sau rusa. Dar, iata, ai scris romaneste. Pentru ca inaintasii tai ti-au lasat si germenii valorilor lui Tiriac, Nastase, iar astazi Simona Halep.
Cand nu empatizezi cu un semen de-al tau care iti reprezinta propria tara pe acest Pamant, esti doar groful acela patimas din cartea de istorie.
Sistemul din Romania e corupt, oamenii sunt corupti, politicul e corupt. Ce bucurie ii mai ramane romanului, decat aceea de a-i multumi semenului sau, pentru ca il face sa uite de griji pentru cateva ore, atat cat a tinut finala de la Roland Garos si il face sa se simta roman. E o multumire pe care, domnule Vulpescu, o poti intelege doar cand o sa iti ridici fundul din fata laptop-ului, sa nu mai postezi asemenea articole si sa mergi pe teren sa vezi, sa tremuri de emotie, sa simti românismul din sangele jucatorului. Iar atunci o sa multumesti ca finalista vorbeste propria-ti limba.
Si ar mai fi multe de spus, dar Marius, fi-miu, mi-a spus sa ma incadrez intr-un numar de caractere, si asta tot din simplul motiv ca unul ca dumneata a inventat ‘articolele scurte’. Putine caractere, superficialitate, eliminarea profunzimii, eliminarea valorilor. Iata drumul ‘articolelor scurte’ inventate de oameni ca dvs.
Domnule Vulpescu, in incheiere as spera sa luati de la Simona Halep bucuria pe care ea o manifesta atunci cand joaca tenis. Sa luati increderea ca se poate ajunge in varful muntelui cu munca multa, nu cu articole absurde, dar mai ales, sa vi se amprenteze in memorie chiar cuvintele Simonei Halep: “Multumesc tuturor celor de acasa, care m-au sustinut!” Caci pentru Simona Halep, acasa e Romania! Si tocmai ea, jucatoarea nr. 3 mondial, MULTUMESTE romanilor!
Bravo, Simona! Rusine, domnule Vulpescu!

Semnat:
Tatal lui Marius